Eliza Claudia Filimon
Ambasadoare
Sunt conferențiar universitar doctor la Catedra de Engleză a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, România și Director al programului masteral Teoria și Practica Traducerii. Activitatea mea academică se împletește cu activitățile mele ca traducătoare, interpretă de conferință și evaluator de filme și scenarii de film. Sunt membră a unor asociații academice de traducere literară și audiovizuală, redactor de traduceri al unor reviste literare internaționale și partener academic al unității de terminologie a Parlamentului European DG TRAD -Term Coord. M-am alăturat echipei Pro Bono a platformei ProZ.com pentru a facilita transferul lingvistic de calitate al unor materiale cu impact social, în regim gratuit, în cadrul colaborărilor dintre ProZ.com și ONG-uri cu sediul în România.